Mi-e ciudă că nu scriu despre fiecare proiect, pas, treaptă pe care o urc..sau o cobor. O cobor prin atitudinea mea când o ușă e închisă, când lucrurile se complică și stârnesc o adevărată tragedie, când mi-e lene să intru pe geam.

Adevărul e că mereu mă abțin să nu scriu despre fiecare frustrare aici, pentru că ăsta e primul instinct care îmi vine când văd hazardul tipic umanității. Și îmi vin în minte niște exemple poate banale: oameni care aruncă chiștoace pe jos, taximetriști care consideră șoseaua spațiu privat și au toate drepturile din lume, femei încruntate și scârbite de jobul lor (la ghișeu, registratură, secretariat, peste tot), profesori cu 0 (zero) principii…și lista continuă la nesfârșit. Îmi pare rău, dragă blog, că mă gândesc la tine doar când mă supără ceva, când bag în seamă toate minusurile societății.

Cu toate astea, încerc să înfloresc în fiecare zi, să eman căldură, să fac orice lucru să prindă viață. Încerc să-mi canalizez energia spre oamenii de calitate, proiecte care aduc roade, natură, artă… spre mine. 

Revin la luna florilor, luna mea, plină de culoare.

Ultimele zile din aprilie, iar eu îmi culegeam energie pentru un sfârșit de primăvara încărcat. Într-un hamac montat în pădure, sus pe un deal din împrejurimile Clujului, îmi adunam gândurile. Subliniez: doar le adunam, nu încercam să le ordonez, știam că haosul s-a făcut comod în viața mea. Și sincer? Îmi place exact asa cum stă, tolănit din zori și până-n seară, băgat cu nasul în treburile mele și de-o insistență rară în a rămâne. Îl îmbrățișez zilnic. Cu drag, evident.

Fac o paranteză și amintesc de lansarea cărții Numele meu este Anton de Geo Dinescu, atât în penitenciar, cât și la librărie. După gratii, a fost lansarea de carte pe care o pun în topul lansărilor, un adevărat succes. Revin cu un reportaj despre cultura în Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, care a fost o temă pentru facultate.

Deci..

M-am întors nerăbdătoare să înceapă Fest-Fdr 2018. Multe zile de teatru, ah, ce-mi puteam dori mai mult pentru un început de lună? În perioada 5-13 mai mi-am fericit sufletul cu artă, multă artă. 9 zile de teatru, peste 20 de spectacole de toate soiurile, artiști veniți din toate colțurile tării sau de peste graniță, dans contemporan, acrobație, păpuși în mărime naturală, muzical.

As vrea să vorbesc despre fiecare piesă în parte, dar ar ieși din matcă blogul, mai ales că e obișnuit cu seceta din ultima perioadă, cu lipsa de articole. În schimb, am scris pe blogul Tntm despre piesa „10” –  cele zece porunci biblice transpuse în vremurile de acum, dar și despre „Shakespeare pentru Ana”, unde am stat în întunericul din Sala și am plâns cu fiecare poveste de viață pusă în scenă de artiștii de la Chișinău.  

Citești, crești și te însănătoșești.

Pe la mijlocul lunii ne-am apucat serios de treabă. Am știut de anul trecut, pe când eram în SUA, că vrem să montăm biblioteci în secțiile de pediatrie. Știam că dorința Ancăi va fi bifată. Două agende, două cafele, un mail deschis non-stop, întrebări și sfaturi cu carul pe capul Patriciei (a scris aici despre noi). Și uite că la doar două săptămâni reușim să montăm prima bibliotecă în spitalul Louis Țurcanu, maine. Revin cu articol separat pe această temă.

Final de lună, ziua mea de naștere, eu feeling special, flori multe, surpriza de la 12 noaptea, prieteni într-o formulă aproape completă alături de mine. Oare să mai zic? Mi-a fost suficient, am încheiat luna cum se cuvinte. Mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și prezență.

.

Tot luna mai mi-a lăsat un zâmbet, întipărit puternic în amintire. Am încercat să-l uit, dar nu se șterge.

La capitolul cărți, am crezut că nu stau asa bine, dar când trag acum linie îmi dau seama că am citit chiar și în febra sesiunii, a licenței, job etc.

  • Numele meu este Anton, Geo Dinescu- o lectură ușoară, un personaj complex, un jurnal în care ne găsim și regăsim.
  • Poșta, Charles Bukowski – îmi era dor de scriitura lui, ușoară, comico-tragică și tipică scriitorului :))
  • Carte de identitate, Sanda Nicola – am citit-o fără oprire, cu multe pasaje în minte m-am dus la Cărturești unde a avut loc lansarea. Nu sunt fan literatură contemporană, dar încep să devin. 🙂
  • Mănâncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert – cam târziu am citit-o, dar tocmai ce ziceam, sunt un fan al literaturii contemporane în devenire. Doar pentru simplul motiv că a avut ca temă principală călătoria timp de un an în Italia, India și Indonezia, m-a fascinat. Filmul (singurul film văzut pe luna mai:)) ) e bunicel, evident, nu se compară!
  • Imperfecți, liberi și fericiti, Christophe Andre – mereu am începută o carte de dezvoltare personala, motivațională, care să-mi mai dea două palme și să ma trezească la realitate când sunt boemă sau în alte filme. Atât.

Mă gândesc să scriu mai des, orice, oricât de tâmpesc ar suna, orice gând, frustrare, fericire, zâmbet sau apus. Dar momentan mă bucur de mirosul teiului și multe raze de soare.

Numai gânduri bune,

Larisa-Andreea

(Visited 103 times, 1 visits today)
REPORTAJ - Cultura în penitenciarul din Timișoara
Voluntar în penitenciar