-Ce e cu voi?

-Suntem de la clubul de lectură, avem activitate pe secția 10 în fiecare luni!

Suntem primite în sala de registratura. Mi se cere să las tot ce am în buzunar, geanta mi se reține cu totul, buletinul nu îl mai văd. Semnez și îmi pun un ecuson roșu cu scris mare pe el: VIZITATOR. Trec printr-un filtru, iar la capăt mă așteaptă o doamnă în uniformă, pregătită de control corporal. Nu găsește nimic suspect și mă lasă să trec.

Ziduri interminabile, curți spațioase, e loc de prea multă lăfăială aici, chiar n-ai zice că esti într-un penitenciar, Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara.

Ora 15. Prin curtea principală mișună ofițeri, mascați, oameni îmbrăcați în civil, iar într-un șir lung deținuți care așteaptă să plece la muncă… și eu împreună cu Patricia, doi voluntari în penitenciar.

Am întâlnit-o aici pe Ramona Ilieș, șef serviciu educație din cadrul penitenciarului. Deși e din 2004 în acest domeniu, are 5 ani petrecuți alături de copiii din centrul de reeducare de la Buziaș, iar din 2009 la Popa Șapcă. Încă păstrează același entuziasm în privire și un zambet cald când vorbește despre toate activitățile desfășurate de ofițerii educatori din interior.

Școala obligatorie în penitenciar?

Școlarizarea vine la pachet cu anii de detenție dacă nu și-au terminat cele 12 clase în exterior. Orice penitenciar din România are acest program, însă doar la Timisoara poți face de la clasa a I-a până la a XII-a în regim de detenție. Școala este obligatorie doar pentru cei până în 18 ani, care oricum sunt închiși la Buziaș. „Evident că sunt și de 40 de ani care nu au școala făcută, iar atunci îi introducem în clasa a I-a. Asta este realitatea, adaugă Ramona cu un regret în voce. Dar repet nu este obligatoriu, este dorința lor. Ei solicită printr-o cerere scrisă adresată directorului unității precum că vor să continue studiile școlare. Am avut și doi studenți care și-au finalizat aici facultatea, acum s-au eliberat” completează ea. Cursurile de instruire școlară nu sunt susținute de ofițerii educatori care sunt angajați ai penitenciarului, se realizează de profesori din exterior ai școlilor cu care există un protocol de colaborare, în cazul de față Școala nr. 16 din Timișoara și Liceul Ferdinand. Pe lângă faptul că se eliberează cu o diplomă pentru studii, la finalul fiecărui an școlar, primesc 30 de zile câștig, adică li se scade din pedeapsă. Calculez repede în minte:12 clase în interior, un an câștig de libertate. Avantajos.

Aici toți învață ce este respectul, toți salută cu bună ziua sau sărut mâinile, să-și tot păstreze năravul dobândit la nevoie, gândesc eu. Încă un filtru, scanat, spus nume, semnat și în final urcăm pe secția 8 ca să ajungem în zona de (re)educare. Trei etaje de urcat, dar până acolo treci de holuri lungi, cu celule înghesuite și deținuți lăsați după bunul plac să se plimbe pe unde vor. În penitenciarul din Timișoara sunt închiși doar cei în regim deschis și semideschis. Asta nu înseamnă că nu sunt criminali, evident, dar sunt doar cei care au ispășit deja ani grei de detenție, care și-au modificat comportamentul, care au muncit și și-au format o imagine demnă de regimul deschis.

Cărțile și lectura printre deținuți

Clubul de lectură, activitate inițiată de colega mea, face parte dintr-o largă paletă de activități culturale desfășurate atât în interior, cât și în exterior. Motivul pentru care ne aflăm aici.

Brusc, pășesc într-o altă lume. Săli de clasă, culoar lung unde se odihnesc tablourile pictate de ei, citate celebre peste tot, un acvariu mare cu câțiva pești minusculi și un șef printre ei, broasca țestoasă. Îmi face cu ochiul o bibliotecă cu mii de volume, multe ediții vechi din toate domeniile, doritori să fie. Recapitulez: se întră într-un hol larg, transformat în clasă, de obicei este pentru limbi străine, apoi în stânga o încăpere mică unde stau educatorii și paza, în dreapta biblioteca, stânga un atelier de quilling și pictură, în față o sală imensă unde se țin evenimentele culturale, întâlniri cu scriitori sau altele de genul. Ușa din față dă spre un hol mic, cu două încăperi, una este izolată fonic și transformată în radioul penitenciarului, iar a doua este studioul de filmare pentru postul TV cu circuit închis, dar și redacția revistei lor.

Reintegrarea în societate este principala direcție a celor din conducerea Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara. Ei văd necesitatea activităților culturale, a ieșirilor în comunitate, a implicării directe în pasul spre libertate. Ramona Ilieș începe să enumere ”La programele educative noi includem: programe de educație pentru sănătate, educație pentru viața de familie, dezvoltarea universului cunoașterii, program de educație juridică, toate coordonate de ofițerii educatori. Mai avem și activități de scurtă durată, cum le numim noi: conferințe, dezbateri pe diferite teme, revista penitenciarului, clubul de lectură, trupă de teatru, formație de muzică, activități sportive și multe, multe altele.”

Apreciere, empatie și implicare

Ei, în schimb, se bucură de tot ceea ce oferă sistemul, profită de timpul liber rămas după orele de muncă și se înscriu la diverse activități. Apreciază oamenii care vin din exerior, apreciază când cineva le ascultă ofurile, când învață ceva nou, când mintea le este ocupată și cu altceva, nu numai gânduri de regret și frustrare, în anumite cazuri. Se observă o împăcare cu sinele când autoironia iese la suprafață prin glumele lor. Am râs pe cinste când redactorul-șef al revistei, închis pentru înșelătorie, a replicat că „aici poți saluta cu bine v-am găsit, dar niciodată cu bine ați venit.”

Clubul de lectură a prins viață la sfârșitul anului 2016. De atunci, sute de deținuți au fost înscriși în program, au citit și dezbătut o listă lungă de cărți ale scriitorilor contemporani, iar lună de lună se întâlnesc cu un invitat care fie își lansează cartea alături de ei, fie dezbate o anumită tema sau povestesc din experiență proprie. La sfârșitul lunii sunt evaluați, fiecare își prezintă recenziile și primesc creditele aferente activității. Doar 10. E ca și cum ai da copilului bani fix pentru o caramea. Nu faci nimic cu ele, doar acumulând mai multe reușești să pleci în permisie, să primești vizite sau colete de acasă.

Întrebat un deținut ce părere are el despre clubul de lectură, răspunde „Văd o activitate bine-venită, bine organizată. Mie personal îmi crează timpul necesar pentru a citi, chiar mai mult decât atunci când eram în libertate și aveam activitățile profesionale, mă ajută să-mi îmbogățesc vocabularul. În acest mod trece și timpul mai repede, mă ajută să ies din gândirea cotidiană, la familie, la celelalte probleme pe care le avem fiecare.”

La întâlnirea lunară cu scriitorii vin benevol, fără vreo răsplată în creditele sfinte pentru ei. Vin pentru că sunt nerăbdători să cunoască oameni din exterior, să audă povești interesante, să le citească operele, să critice. Apropo de criticat, ei sunt printre singuri oameni pe care i-am întâlnit care fac abstracție de statutul tău social, care nu te pieptănă doar pentru că esti cineva în libertate, ei spun direct părerea lor sinceră, cum văd lucrurile și ce le displace. Comico-tragic a fost un deținut când la întâlnirea cu un scriitor a spus cu o sinceritate iesită din comun că el n-ar citi poeziile lui nici dacă s-ar plictisi la izolare.

Ultima activitate culturală cu scriitori la care au participat a fost lansarea de carte a artistei Geo Dinescu, Numele meu este Anton. Au participat circa 40 de deținuți, toți pregătiți, cu romanul citit și nerăbdători să pună întrebări. Apoi au scris câteva impresii. Domnul P, un om voinic și cărunt vede opera așa:

<<Un roman ca o analiză directă a psihicului uman, în speță a inconștientului, sediu al trăirilor din vise, al fantasmelor, al deciziilor umane, al tenebrelor sale. Scris cu o „profesiune de mărturisire“, scriitoarea se transpune cu mare acuratețe în rolul de „mascul“, nu de bărbat, al personajului principal multiplu și, se pare, arhetipal al zilelor noastre, Anton.
Actrița Geo îl prezintă și reprezintă pe Anton în roluri multiple: de victimă a creșterii părintești, de subiect al narcisismului, de obiect al acestuia, de misogin, de travestit etc., dar și de copil curat, care-și dorește un frățior și pentru care banii au altă valoare, chiar și la șaptezeci de ani. Există în carte o contradicție continuă între generozitatea spiritualității și încustrareaei în limitele materiale.
Aparent, fiecare Anton este pierdut în tumultul vieții, al ideilor preconcepute și al propriei căutări de sine, și, în ultimă instanță, a reflectării sale prin „ochiul celuilalt“ (și, implicit, și al „cititorului“), astfel neputându-și găsi împlinirea.>>

Dar sunt și mulți pasionați de poezie, care aduc foi întregi scrise în versuri, fiecare își varsă frustrările, necazurile, nedreptatea, prin cuvinte – singurul mod nonviolent, unul dobândit de cele mai multe ori aici, după niște gratii de fier reci.

„Credeam că mor atunci când ai plecat,

Dar n-am murit, mai sunt în agonie,

Plimbându-mă prin locul blestemat,

Cu flori în mâini și-o pură veșnicie.

Fără tine traiu-mi este hâd

Ca mărul ce-a rămas orfan de mere,

Și-n fiecare vis visat mă sinucid,

Cu lacrimi…transformându-se-n junghiere. (După plecare, de G. P.)

La întâlnirile anuale în care fiecare penitenciar prezintă situația activităților de reintegrare în societate, Penitenciarul Popa Sapca primește un loc de onoare, este lăudat pentru implicarea  în traiul fiecărui deținut. Instituție considerată un model care ar scădea considerabil rata de recidivă din România dacă este urmat de celelalte unități de detentie.

Activitatea se încheie. Ne întoarcem. Aceleași filtre, aceleași ziduri, aceleași porți, dar nimeni care să te mai întrebe ceva de data aceasta. Îmi recuperez lucrurile, las ecusonul, ies pe poartă și mă bucur de libertatea pe care o am, de orizontul neîngrădit de nimeni și nimic, dar cu o durere în adâncul sufletului.  „Cu alte cuvinte, pușcăria nu vine și trece, e ca o umezeală care, odată ce te-a pătruns, îți intră în oase, o porți pe dinăuntru”. zicea V. Vosganian,  în Cartea șoaptelor.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on LinkedIn
(Visited 100 times, 1 visits today)
Luna florilor în retrospectivă