Iau în calcul doar prima parte a titlului, pentru că a doua nu a avut contextul necesar înfăptuirii. În spațiul și timpul prezent, real, plasez oximoronic Roma Antică. E presărată de istorie,de fapt tot orașul e o istorie vie care așteaptă să fie descoperita, niciodată în întregime. E imposibil să o străbați de la un capăt la altul în complexitatea ei infinită.

Prezentul orașului îți arată urmele unei istorii în care Roma, atacată și mult râvnită de atâtea popoare, a rezistat sute de ani. Istoria, luptele, războaiele, toate se oglindesc acum în orașul construit în jurul râului Tibru.

Dacă ne îndepărtăm puțin și privim lucrurile la nivel european, ușor putem trage o concluzie cu premise bine întemeiate: cultura, limba latină, religia sunt într-o strânsă legătură cu istoria Romei. Nu putem nega influența sa majoră în definiriea celorlalte state. Roma a servit drept model pe întreg continentul, fie că vorbim de preluarea arhitecturală, răspândirea religiei, limba latină – bază a mai multor limbi, gastronomie sau chiar modă.

Constat că nu a avut o importanță deosebită perioada istorica, atât în Antichitate, Evul Mediu sau când Renașterea a prosperat, toti conducătorii au avut tendința de a lăsa în urma lor doar monumente opulente, de o reala valoare și care, acum, după sute și sute de ani, se lasă greu descoperite gloatei de curioși însetată de istorie.

La pas, în metrou, tren, bus, cu o înverșunare nemaivăzută, am încercat în cele 7 zile să descoperim locuri și locușoare, văzute și nevăzute ale orașului. Acum eram în Sud, acum eram în Nord, acum traversam centrul, acum eram în Villa Borghese. A doua zi o luam de la capăt, cu bătături și dureri de picioare, realizând că în fiecare zonă înca mai avem ceva de văzut, de simțit sau de gustat. Făceam ce făceam și tot la Fontanta di Trevi ajungeam. Ne pierdeam, coteam la stânga, apoi la dreapta, pe străduțele înguste, din nou la stânga și ca prin minune tot fântâna o zăream. Se pare ca ne este scris să vizităm din nou Roma în viitorul apropiat (am aruncat în ea suficienți bănuți, ce e sigur, e sigur:)) )

În prima zi am bifat obiectivele importante, mari, care oricum îți sar în ochi :)) iar mai apoi ne-am lăsat purtate de străduțele lor înguste, pregătite să ne surprindă. Am ajuns la concluzia ca sunt zonele perfecte unde poți savura în liniște o cafea bună și evident, paste.

Marea fiind foarte aproape, am schimbat trei mijloace diferite de transport, am mers un km pe jos si am ajuns în Ostia Antica. Ne-am tras sufletul, ne-am trântit în nisip și am profitat de liniștea și calmul mării. În sezonul estival e împânzită de turiști, acum a fost exact ce trebuie! 🙂

Tips and tricks:

  • Ia cu tine doar încălțăminte comodă, abundă străzile pietruite.
  • Apartamentele prin airbnb sunt perfecte atunci când 16 ore/zi vizitezi orașul, iar seara vrei doar sa te odihnești.
  • Pentru mijloacele de transport, e recomandat sa-ti faci un abonament pe 24/48/72 de ore. Cu el poti circula cu oricare mijloc.
  • Pleacă îmbrăcat decent dacă vrei să vizitezi biserici, bazilici și catedrale.
  • Toate obiectivele turistice importante sunt concentrate, toate la o aruncătură de băț, personal nu văd rostul unui ghid turistic.
  • Eviți cozile interminabile când vrei să vezi obiectivele turistice doar cu rezervări online, din timp.
  • Deschide-ți ochii și privește apusul, e superb!
  • Ai venit degeaba în Roma dacă nu ai mâncat măcar o înghețata:)

 

 

(Visited 145 times, 1 visits today)
Sunset on the Atlantic
When in Rome