A fost mai mult decât o vară obișnuită. Au fost aproape cinci luni în care am trăit altceva, altundeva, altfel. Am plecat cu un gol în stomac, unul fără explicațiile de rigoare pe care nici acum nu le am, o stare care, ajunsă acolo, a dispărut complet. Parcă trăiesc aici de o viață, mi-am zis, deși pășisem pentru prima dată în America, cu același sentiment pe care l-a avut și Columb cu mulți ani în urmă. Și asta datorită locului, oamenilor extrem de prietenoși, atmosferei calde și un optimism molipsitor.

Nici nu știu de unde să încep. Să vorbesc despre oamenii și frumusețea lor, despre orășelul și cea mai frumoasă familie care ne-a găzduit, despre jobul și angajatorii care s-au comportat exemplar? Încerc să le bifez pe rând.

În primul rând, toată experiența se reduce la oamenii pe care i-am cunoscut, prieteniile legate și calitatea lor. Am întâlnit oameni de toate soiurile, am extras părțile bune și am învățat să elimin tot ce e toxic. Am reușit să mă modelez după oameni, să-i inspir și să ma las inspirată de ei. Am apreciat oamenii de-o simplitate rară, cei care tocmai prin asta au ieșit în evidență.

Camden – where the mountains meet the sea – mi-este acum loc de suflet. Un orășel-port, în statul Maine, cu străzile de-a lungul oceanului, nemaipomenit de curat și liniștit. Când timpul îmi permitea, preferam să răsfoiesc o carte sau un ziar pe marginea oceanului, cea mai bună terapie. Acum știu sigur unde aș vrea să-mi cresc si educ copiii..peste vreo 10 ani. :))

Familia care ne-a găzduit a simplificat și a colorat în roz traiul nostru de acolo. Mi-au transmis o bunătate ieșită din comun, au transformat cele câteva luni în clipe memorabile. Infinitele mulțumiri nu sunt de ajuns.

Jobul îl alegi mai mult sau mai puțin înainte să pleci din România. Odată ajuns, dacă nu-ți satisface nevoile și așteptările ești liber să-l schimbi. Din câte am auzit nu e chiar atât de simplu să faci asta, dar nici imposibil, astfel încât sa înghiți o lipsă de respect din partea angajatorilor și celorlalți angajați, rasă pură și mereu înzestrată cu toate drepturile. Eu nu am de ce să mă lamentez, totul a decurs nemaipomenit de bine: șefi și colegi cu un comportament în limitele normalului, ore multe si satisfăcător din punct de vedere financiar.

Am ajuns la partea de travel, partea mea preferată. Acum depinde care sunt obiectivele stabilite de tine înainte să pleci de acasă. Nu porni cu gândul că o să te îmbogățești, mai bine mizeză pe o bogăție culturală, informațională. Eu am știut clar ce îmi doresc: vreau să călătoresc! Și aici am investit toți bănuții. Pe parcursul verii a fost cam greu pentru că am lucrat destul de mult, așa că ne-am hotărât să ne rezervăm partea aceasta pentru final. Și uite așa, când frigul a dat năvală peste Camden, noi am plecat pentru aproape 20 de zile să vizităm măcar o mică parte din America. Fiind doar eu și Raluca, am pornit cu o urmă de teamă, dar la final, mândre am concluzionat că totul a iesit exact cum ne-am dorit.

Changes and chances pentru că mă uit în urmă și realizez cât de mult te schimbă chiar și câteva luni. Îți deschizi ochii și mintea, ești obligat să te descurci într-o lume complet diferită și mai presus de atât, îți depășești limitele. Sau, poți lua experiența din perspectiva șanselor care îți ies în cale. Cunoști oameni care îți pot schimba cursul vieții, oameni care te inspiră și îți deschid uși.

Câteva precizări/ idei/ recomandări în cazul în care alegi să vezi Statele Unite ale Americii cu programul Work&Travel:

  • Regulă sfântă: dacă ești leneș din fire, eu zic să stai acasă. Asta atrage numai lucruri rele, astfel te întorci acasă și dai de veste prin sat că a fost cea mai proastă alegere pe care ai facut-o să pleci cu Work&Travel. Așa ajung mulți studenți din pătura de mijloc și nu numai, să vadă America doar pe hartă, din cauza unui specimen care nu e în stare nici să-și înmoaie posmagii sau să-i mănânce ca atare.
  • Îmbină utilul cu plăcutul. Nu sta dintr-o petrecere în alta, că așa tragi linie la sfarșitul verii si îți cam dau lacrimile. Într-adevăr, ai avut mult timp liber, ai dat multe petreceri, te-ai îmbătat de multe ori, a fost mișto, dar buzunarul e cam gol și asta în America te cam limitează.
  • Fii responsabil! Stiu, tentațiile sunt mari, mai ales pentru fete, dar ajung cateva poșete si țoale cumpărate, nu trebuie să le iei pe toate.
  • Nu pleca cu toată casa din România după tine, spun asta din experiență proprie. Câteva haine de lucru și câteva de duminică sunt suficiente.
  • Nu lua decizii de adolescent de 15 ani, ai trecut de etapa asta. Iar dacă inevitabilul se produce, ai puterea măcar să-ți asumi și să-ți ceri iertare dacă e nevoie.
  • Dacă pleci în grup, încearcă să păstrezi prietenia cu băștinașii tăi de-o viață. Evită motivele inumane de ceartă precum invidie, egoism, vocabular de stradă sau superioritatea provocată de fumurile de America.
  • Păstrează legătura cu sponsorul de program, dă-i feedback-ul de care are nevoie. Eu am renunțat la telefon pe parcursul verii, dar am încercat să-mi verific e-mail-ul cât de des am putut. În caz contrar, consecințele sunt destul de grave.
  • Alege o agenție bună. Eu am ales GTS (Go to SUA) și am fost satisfăcută de serviciile lor. Doamnele de acolo chiar oferă suport, nu vorbe! 
  • Indiferent unde te cazezi pe parcursul verii, ai grijă de camera ta și lasă în urmă curățenie. Așa reușești să lași loc și de un bună ziua și de o a doua vizită.
  • Probabil că mai sunt multe alte sfaturi, dar nu-mi vin acum în minte.

Pe drumul de intoarcere, când am înteles că vara e de mult trecută, iar acasă mă asteaptă doar cateva grade în termomentru și o familie nerăbdătoare să mă vadă, mi-am zis mândră în gând: spațiul e doar o coordonată geografică, eu ma pot adapta oriunde. Dacă mă întrebi acum, nu aș schimba nimic. Totul a fost perfect.

Fiecare trăiește experiența lui în America, fiecare doarme așa cum își așterne, iar dacă ai neplăceri sau incidente, privește în urmă, analizează situația, cândva, undeva ai luat o decizie proastă sau ai greșit. Incidentele sunt inevitatbile. Acum mi-am amintit de tata și o discuție între el și o prietenă care nu voia să-și lase copilul să plece în Americă pe motiv că ”dacă pățește ceva”, mentalitate de părinte exagerat de protector. Tata, glumeț cum e el, i-a replicat scurt ”sunt șanse egale să-i cadă o cărămidă în cap și în Timișoara”. 

Poate revin cu un jurnal de călătorie..sau poate nu:)), incă mă gândesc dacă să scriu despre zilele în care ne-am pierdut pe străzile marilor orașe sau poate doar câteva sfaturi despre cum să călătorești și să te întorci cu bani acasă. Sfaturi pe care le-aș respecta și eu dacă decid să repet povestea unei veri în America. 🙂

(Visited 289 times, 1 visits today)
O zi cu Maia Morgenstern
Little Free Library Jimbolia